Nouă tragedie feroviară: Un tren a deraiat lângă Cairo provocând moartea a 2 persoane și rănirea altor 16

Nouă tragedie feroviară: Un tren a deraiat lângă Cairo provocând moartea a 2 persoane și rănirea altor 16

După tragedia feroviară din Grecia, un alt tren de pasageri a deraiat marți la nord de Cairo, provocând moartea a cel puțin două persoane și rănirea altor 16, au anunțat autoritățile egiptene. A fost cel mai recent dintr-o serie de accidente feroviare produse în ultimii ani în țară.

Pasagerii au fost scoși din trenul deraiat prin ferestrele vagoanelor

Trenul a ieșit de pe șine în timp ce traversa o gară din orașul Qalyub, în drum spre orașul Menouf din Delta Nilului, au precizat procurorii statului într-o declarație. Aceștia au precizat că au deschis o anchetă privind cauza accidentului.

Cel puțin 20 de ambulanțe au fost trimise, iar răniții au fost transferați la spitale, au declarat autoritățile.
Videoclipurile postate pe Facebook arată mulțimea de oameni și serviciile de urgență adunându-se în jurul vagoanelor, care au rămas în picioare. În alte imagini, se vedeau pasageri scoși din trenul deraiat prin ferestrele vagoanelor.

Deraierile și accidentele de tren sunt frecvente în Egipt, unde sistemul feroviar care are un istoric de proastă gestionare și de întreținere deficitară a echipamentelor. În ultimii ani, guvernul a anunțat inițiative de modernizare pentru a-și îmbunătăți căile ferate.

În 2018, președintele Abdel Fattah el-Sissi a declarat că ar fi nevoie de aproximativ 250 de miliarde de lire egiptene, adică 8,13 miliarde de dolari, pentru a renova în mod corespunzător rețeaua feroviară neglijată a țării nord-africane.

În 2021, două trenuri s-au ciocnit în orașul Tahta din sudul Egiptului, ucigând 32 de persoane. Mai târziu, în același an, un tren a deraiat în provincia Qalyubia, omorând 11 persoane.

Cel mai grav accident feroviar din Egipt a avut loc în 2002, când peste 300 de persoane au fost ucise după ce un incendiu a izbucnit într-un tren de noapte care călătorea de la Cairo spre sudul Egiptului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră