Începând cu toamna anului 2026, toate școlile și after-school-urile din Suedia vor fi obligate să colecteze telefoanele elevilor la începutul cursurilor și să le returneze abia după finalizarea lor.
Autoritățile suedeze și-au justificat decizia de a interzice telefoane mobile în școli, spunând că astfel încearcă să îmbunătățească condițiile de studiu pentru elevi. Noua regulă nu vizează toți școlarii, ci numai pe cei cu vârste cuprinse între șapte și 16 ani. anunțul a fost făcut marți, de către Guvern.
Majoritatea școlilor din Suedia confiscă deja telefoanele mobile la începutul cursurilor, dar elevii au început să apeleze la diverse tertipuri pentru a ocoli predarea telefonului. Aceștia fie dau un telefon fals, fie susțin că și-au uitat telefonul acasă.
Pe lângă interdicția telefoanelor, propunerile autorităților suedeze vizează programa școlară, sistemul de notare și formarea profesorilor.
Proiectul de lege, pe care Guvernul urmează să-l depună săptămâna viitoare, propune alocarea a 95 de milioane de coroane suedeze (8.67 milioane de euro) pentru anul școlar care va începe în 2026 și 100 de milioane de coroane (9,14 milioane de euro) în anul următor.
„Este o investiție bugetară istorică în școli și cea mai mare agendă de reformă din ultimii peste 30 de ani”, a declarat noul ministru al Educației din Suedia, Simona Mohamsson, potrivit The Guardian.
La începutul acestui an, Danemarca a declarat că va interzice telefoanele mobile în școli și în after-school-uri.
În luna ianuarie a anului trecut, autoritățile din Olanda recomandau școlilor să interzică elevilor folosirea de telefoane mobile în sălile de clasă. Recomandarea a fost respectă de aproape toate unitățile de învățământ, ceea ce a dus la îmbunătățiri ale mediului de învățare.
Luna aceasta și Franța a înăsprit regulile privind telefoanele mobile în școlile gimnaziale.
Lupta statelor împotriva expunerii copiilor la prea multă tehnologie nu se rezumă doar la interzicea telefoanelor în școli. Mai multe state din Uniunea Europeană și nu numai au început să implementeze reguli mai stricte în ceea ce privește accesul tinerilor pe rețelele de socializare.
Franța ia în considerare interzicerea accesului pe platformele de socializare pentru tinerii cu vârste sub 15 ani, măsură inspirată dintr-o lege similară adoptată în Australia.
De asemenea, Norvegia a anunțat încă de anul trecut că minorii trebuie să aibă minim 15 ani pentru a deține un cont pe rețelele de socializare. La vremea aceea, Guvernul acuza companiile de tehnologie că afectează „creierului copiilor mici”.
În acest context, în care tot mai multe țări intră în conflict cu rețelele de socializare, o parte dintre statele membre UE au solicitat Comisiei Europene noi reglementări pentru utilizarea platformelor online de către copii. Autoritățile din aceste state și-au exprimat îngrijorarea cu privire la caracterul lor adictiv, dar şi legat de pericolele asociate hărţuirii online sau proliferării discursurilor de ură.
În discursul despre starea UE, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a pronunţat în favoarea introducerii unei limite de vârstă pentru utilizarea reţelelor de socializare, relatează dpa. În acest sens, a anunțat că va înființa o comisie de experți care să analizeze situația și să ofere consultanță în vederea elaborării unor reglementări.
„Aşa cum pe vremea mea, noi, ca societate, ne-am învăţat copiii că nu pot fuma, bea sau viziona conţinut pentru adulţi până la o anumită vârstă, cred că este timpul să luăm în considerare să facem acelaşi lucru şi pentru reţelele de socializare. (…) Simt anxietatea părinţilor care fac tot posibilul pentru a-şi proteja copiii. Aceşti părinţi se tem că, atunci când copiii lor ajung să aibă un telefon, ar putea fi expuşi la o gamă largă de pericole doar cu un scroll”, a spus Ursula von der Leyen.