O cafenea din Viena îi pune la plată pe turiștii care își lasă prea mult telefoanele la încărcat

O cafenea din Viena îi pune la plată pe turiștii care își lasă prea mult telefoanele la încărcat

O cafenea din Viena a hotărât instituirea unei taxe privind încărcatul telefoanelor, întrucât turiștii care își lasă telefonul la încărcat mai mult de două ore consumă curent care trebuie plătit. Taxa este de un euro.

O turistă care a stat două ore la cafeneaua din celebra casă Hundertwasser a scris pe Facebook că a consumat patru pahare de spritzer și, când a venit nota, a observat că a fost taxată cu un euro pentru că în tot acest timp a avut telefonul la încărcat.

Managerul cafenelei a spus că nu taxează decât pe cei care își țin aparatele electronice la încărcat mai mult de două ore. Din punct de vedere legal, această taxă poate fi aplicată doar dacă turistul este anunțat verbal că aceasta există.

Calculele arată că, în medie, pe an, curentul consumat cu încărcarea unui smartphone costă aproximativ un euro. De câțiva ani, unele cafenele din Viena, aproximativ 20%, îi taxează pe turiștii care cer apă de la robinet.

Urmăriți B1TV.ro și pe