O echipă a televiziunii Al Arabiya a fost dată dispărută în sudul Filipinelor

O echipă a televiziunii Al Arabiya a fost dată dispărută în sudul Filipinelor

O echipă formată din trei persoane a postului de televiziune Al Arabiya, cu sediul în Dubai, a fost declarată dispărută în timp ce se afla pe insula Jolo din sudul Filipinelor, o zonă unde răpirile sunt frecvente, a anunţat poliţia vineri, relatează Philippine Daily Inquirer.

Dispariția celor trei a fost sesizată după ce nu s-au întors la hotelul unde erau cazați.

„Primarul din Jolo a propus consolidarea securităţii lor, dar ei au refuzat, spunând că nu vor să se îndepărteze prea mult de hotel”, a declarat un ofiţer de poliţie.

Jolo este cunoscută pentru numărul mare de extremişti islamişti, între care grupul Abu Sayyaf, o organizaţie considerată „teroristă” de Statele Unite şi legată de Al-Qaida.