O femeie și-a dat în judecată fostul soț după ce acesta s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. Ce a decis instanța

O femeie și-a dat în judecată fostul soț după ce acesta s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. Ce a decis instanța
Foto: Pixabay

O femeie din Santarcangelo, provincia italiană Rimini, și-a dat în judecată fostul soț pentru că acesta s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri distanță de locuința ei. Ea a câștigat procesul, instanța dispunând ca fostul soț să-i plătească daune morale.

În depresie după ce fostul soț s-a mutat cu amanta aproape de casa ei

Cei doi erau căsătoriți de aproape 40 de ani când bărbatul, care are 61 de ani, brusc și-a găsit amantă și a fugit cu ea.

„A fost un coșmar. Așa mult m-a consumat încât am suferit o depresie puternică”, a spus femeia, în vârstă de 59 de ani, potrivit presei locale.

Ea l-a dat în judecată pe fostul soț pentru că acesta s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri distanță de locuința ei, dar și pentru că nu i-a plătit pensia de întreținere stabilită la divorț.

„Sfârșitul căsniciei noastre era oricum o traumă puternică. După aproape 39 de ani, m-a părăsit pentru alta și a plecat de acasă într-o noapte”, s-a mai plâns femeia.

Instanța a decis ca fostul soț trebuie să-i plătească 4.300 de euro daune morale și o indemnizație lunară de 350 de euro.