O tragedie a avut loc la un after-school din SUA, după ce o mașină a intrat în clădire. Patru copii au murit, trei dintre ei se aflau în curte în momentul impactului, iar al patrulea se afla în clădire. Mai multe persoane au fost grav rănite și transportate la spital.
Patru copii, cu vârste între 4 și 18 ani, au fost ucși și alte câteva persoane au fost rănite, după ce o mașină a intrat în clădirea în care funcționa o tabără after-school, în Illinois, conform observatornews.
Vehiculul a lovit mai multe persoane care se aflau în afara clădirii, apoi a continuat și în clădire, unde a lovit mai multe persoane aflate în interior, înainte de a ieși pe partea opusă.
Încă nu se știe dacaă atacul a fost unul deliberat. Mai multe persoane au fost transportate la spital cu ambulanța și elicopterul.
Polițiștii au arestat șoferul care nu a fost rănit, dar l-au transportat la spital pentru evaluare. Aceștia vor continua ancheta pentru a afla circumstanțele în care s-a produs tragedia.
„Să ne strângem braţele în jurul comunităţii în această seară, pe măsură ce primim actualizări privind situaţia”, a scris guvernatorul Illinois JB Pritzker, pe platforma X.