O româncă și-a creat o afacere care a dat italienii pe spate. A primit chiar și un premiu

O româncă și-a creat o afacere care a dat italienii pe spate. A primit chiar și un premiu
Sursa foto: Pixabay

Mihaela Dinică, o româncă de 37 de ani, și-a creat o afacere în Italia care a dat pe spate cetățenii. Ea s-a mutat în Italia de mai bine de 20 de ani și este foarte apreciată în provincia în care locuiește.

Ce afacere are femeia

Românca a început să lucreze de la 18 ani, într-o fabrică. Apoi, a hotărât să se mute în Monteriggioni, o comună din Siena, Italia, și a dat naștere unei afaceri agrituristice, conform Cancan.

Totul a început în pandemie. Ea a cumpărat animale, echipamente pentru fermă și spune că nu a primit niciun ajutor de la stat, a fost sprijinită doar de familie.

„Ajutoarele vin doar pentru marile companii. Cele mici trebuie să-și suflece mânecile și să facă totul singure. Este un adevăr trist pentru mulți.”, a declarat românca.

A trecut prin multe provocări și dificultăți, dar a reușit să se descurce. Acum, are o fermă de zece hectare care adăpostește peste 300 de animale, precum găini, un cal, doi măgari, rate, prepelițe și păuni.

Producția este reprezentată d ouă, usturoi și legume de sezon. În plus, românca este singura din regiune care are găini din rasa Araucana care fac ouă albastre.

Ce premiu a primit

În 2022, ea a primit un premiu, Oscarul Verde, acordat de Giovani Impresa Coldiretti Toscana.

Mihaela spune că vrea să fie un exemplu pentru oameni să devină antreprenori, iar sfatul ei este: „Găsește-ți curajul și ține-te tare”. Mai mult, crede că în viitor, tot mai mulți oameni se vor ocupa de de agricultură și de ferme.

„Sunt convinsă că în următorii ani oamenii se vor întoarce la munca pământului ca pe vremuri. Iar numărul celor care vor face această alegere va crește și mai mult.”, a spus Mihaela Dinică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`