O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în ipostaza celebră din Titanic a apărut în Washington (FOTO/VIDEO)

O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în ipostaza celebră din Titanic a apărut în Washington (FOTO/VIDEO)
sursa foto: Facbook/ Larisa Venediktova

O statuie aurie uriașă, care îi înfățișează pe Donald Trump și Jeffrey Epstein într-o scenă celebră din filmul „Titanic”, a fost amplasată pe National Mall de un grup de artiști anonimi.

Ce reprezintă monumentul și ce mesaje conține

Lucrarea, care îi ironizează pe cei doi, a apărut chiar în  Washington, pe strada Third NW, între bulevardele Jefferson și Madiso. Poziționarea statuii nu a fost aleasă întâmplător, deoarece s-a vrut să se sublinieze  relația controversată dintre Trump și miliardarul condamnat pentru infracțiuni sexuale, scrie Washington Post.

Instalația are o înălțime de aproximativ 3,7 metri și îl arată pe Trump stând în spatele lui Epstein pe provena navei Titanic, ambii fiind orientați către Monumentul Washington. La baza acesteia se află o placă pe care scrie că monumentul onorează o prietenie construită pe călătorii luxoase, petreceri și schițe nud secrete. Poziția celor doi este o trimitere la personajele Jack și Rose din film. Mai mult, între sculptură și Capitol au fost puse 10 bannere cu fotografii ale celor doi împreună, purtând sloganul „Make America Safe Again” și sigla Departamentului de Justiție, unde cuvântul „Justice” este cenzurat.

sursa foto: Facebook/ Larisa Venediktova

Aceasta este a treia lucrare a grupului care vizează legătura dintre cei doi. În ianuarie, grupul a expus o felicitare vulgară de zi de naștere, semnată „Donald”, însă președintele a negat că i-ar aparține semnătura. De asemenea, în septembrie, grupul a mai expus o sculptură de bronz vopsită cu spray, numită „Best Friends Forever”, în care cei doi se țineau de mână cu un picior ridicat în spate.

Cine sunt artiștii anonimi care au creat o statuie pentru National Mall

Grupul de artiști se autointitulează „The Secret Handshake”, însă identitatea membrilor rămâne necunoscută. Aceștia folosesc mereu un intermediar pentru a obține permisele necesare de la National Park Service. Deși autorizațiile expiră de obicei la o dată fixă, în actele obținute de jurnaliști termenul de încheiere era șters, fără să se știe dacă cenzura este oficială sau face parte din spectacol.

Până acum, reacțiile nu au întârziat să apară. Un purtător de cuvânt al Casei Albe a sugerat că monumentul reflectă o formă de ipocrizie politică. Artiștii au ales un loc unde să fie văzuți de toată lumea, continuând seria de atacuri la adresa fostului președinte chiar în Washington.

Ce prietenie îi leagă pe Donald Trump și Jeffrey Epstein

Relația dintre Trump și Epstein a fost una de lungă durată, însă președintele a declarat de mai multe ori că aceștia s-au cunoscut doar social în Florida și că legătura lor s-a răcit definitiv la mijlocul anilor 2000. Donald Trump a susținut că nu a avut habar de infracțiunile lui Epstein.

Chiar dacă Trump a negat apropierea, grupul de artiști folosește această apariție ca o formă de revoltă politică. Poziționare statuii, obligă oamenii să își amintească de legăturile cu dosarul Epstein.