Obama îl avertizează pe Putin să nu intervină în războiul civil din Siria

Obama îl avertizează pe Putin să nu intervină în războiul civil din Siria
Foto: timesofisrael.com

Președintele SUA, Barack Obama, la avertizat pe omologul său rus, Vladimir Putin, să nu intervină în războiul civil din Siria. Obama a părut că face referire la incidentul aviatic care a avut loc în Afganistan și la dificultățile întâmpinate în această țară.

„Cred că domnul Vladimir Putin înţelege, având în memorie situaţia din Afganistan, că o implicare într-un război civil fără soluţie şi haotic nu este rezultatul pe care îl caută”, a declarat Obama.

Barack Obama a mai spus că nu a avut divergențe cu Vladimir Putin, în urma întâlnirii de luni, asupra necesităţii găsirii unei soluţii politice la conflictul din Siria.

„Cred că este posibil ca în următoarele luni să asistăm la o schimbare a calculelor Rusiei şi la o încercare de a pune capăt războiului civil din Siria. Acest lucru nu va fi uşor”, a mai precizat președintele american, potrivit CNN.

O coaliţie condusă de SUA efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale ISIS. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`