Obama și-a arătat partea comică la un dineu exclusivist organizat la Washington

Obama și-a arătat partea comică la un dineu exclusivist organizat la Washington
Președintele american Barack Obama și-a întreținut audiența, sâmbătă seara, în cursul unui dineu exclusivist, organizat la Washington, încercându-și talentul satiric. După o săptămână de la eşec...

Președintele american Barack Obama și-a întreținut audiența, sâmbătă seara, în cursul unui dineu exclusivist, organizat la Washington, încercându-și talentul satiric.

După o săptămână de la eşecul congresmenilor de a ajunge la un acord bugetar şi lansarea unei cure automate de austeritate în valoare de 85 de miliarde de dolari, preşedintele şi-a multiplicat declaraţiile satirice, în faţa unor invitaţi selecţionaţi, la Clubul Gridiron.

„Comicii care lucrau pentru mine au fost trecuţi în şomaj tehnic”, a declarat preşedintele pentru jurnalişti, membri ai unor firme de avocatură, aleşi şi oficiali militari de rang înalt.

„Dacă există un lucru la Washington care nu a fost redus, acela este lungimea acestei cine”, a glumit el. „Este o nouă dovadă a faptului că tăierile bugetare nu au sens”, a continuat el.

Preşedintele a glumit, după aceea, pe seama noului său secretar de Stat John Kerry, care încă mai întâmpină dificultăţi în a ieşi din umbra predecesoarei sale Hillary Clinton, scrie Mediafax.

„Trebuie să mărturisesc, este într-adevăr dificil după Hillary. Dar eu chiar cred că a venit timpul să nu mai vină la serviciu în taior. Este destul de deranjant. Nu ştiu de unde le cumpără, pentru că este un tip important”, a spus Obama.

Preşedintele a glumit şi pe seama vicepreşedintelui Joe Biden şi a zvonurilor care circulă despre candidatura sa în alegerile primare democrate din 2016, când va avea vârsta de 70 de ani.

„Nu este un secret pentru nimeni că vicepreşedintele meu este ambiţios în continuare. Dar trebuie să recunosc, vârsta lui este o problemă. Mai zilele trecute m-am aşezat lângă el şi i-am spus, Joe, eşti prea tânăr să fii papă”, a spus Obama.

Un jurnalist acreditat la Casa Albă a fost invitat, pentru prima dată, la acest dineu tradiţional, la care presa nu are acces.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`