OMS îndeamnă statele lumii să nu renunțe la lupta cu COVID-19: „Nu este momentul pentru nicio țară să ia piciorul de pe pedală”

OMS îndeamnă statele lumii să nu renunțe la lupta cu COVID-19: „Nu este momentul pentru nicio țară să ia piciorul de pe pedală”
foto: Hepta.ro / DPA Images / Bernd von Jutrczenka

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a îndemnat administrațiile naționale, luni, să mențină eforturile pentru a limita răspândirea COVID-19, explicând că pandemia de coronavirus s-a înrăutățit la nivel global și că încă nu a fost atins vârful epidemic în America Centrală.

OMS îndeamnă statele lumii să nu renunțe la lupta cu COVID-19

„La peste șase luni de la debutul pandemiei nu este momentul pentru nicio țară să ia piciorul de pe pedală”, susține Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, potrivit Reuters.

Dr. Mike Ryan, cel mai important expert al instituției în materie de urgențe, a arătat că numărul de cazuri noi de COVID-19 continuă să crească în țările din America Centrală.

„Cred că este momentul să fim cu adevărat îngrijorați”, spune el, cerând un sprijin internațional mai important pentru regiune.

La rândul său, epidemiologul Maria van Kerkhove a afirmat că ar fi esențială o „abordare comprehensivă” pentru America de Sud.

Dr. Mike Ryan a mai adăugat că, în momentul de față, este nevoie ca lumea să se concentreze pe prevenirea unui al doilea vârf epidemic.

Reamintim că, la nivel global, peste 7,1 milioane de persoane au fost confirmate cu COVID-19, boala infecțioasă provocată de noul coronavirus, ce era raportată în premieră, în finalul anului 2019, la Wuhan, oraș din inima Chinei continentale cu circa 11 milioane de locuitori. Bilanțul de luni mai arăta că aproximativ 406.000 de pacienți depistați cu infecție cu SARS-CoV-2 au murit, în timp ce în jur de 54.000 sunt în stare gravă. Totodată, mai bine de 3,4 milioane au fost declarați vindecați.

„E departe de a se fi încheiat (n.r. – criza COVID-19)”, a mai subliniat Maria van Kerkhove.

SUA s-au retras din OMS. Organizația, acuzată de Trump că e „marioneta Chinei”

Pe fondul pandemiei de coronavirus, OMS a primit o lovitură grea, pentru că a rămas fără cel mai mare donator al său, SUA. Președintele Donald Trump a anunțat, în 30 mai, că Statele Unite vor încheia relația cu entitatea și vor „redirecționa aceste fonduri către alte organizații care se ocupă de sănătatea publică”. Acuzată de administrația Trump că este „marioneta Chinei”, OMS primea anual din partea SUA o contribuție financiară de circa 400 de milioane de dolari. Astfel, cel mai important donator va deveni Bill Gates.

„Astăzi vom încheia relația noastră cu Organizația Mondială a Sănătății și vom redirecționa aceste fonduri către alte organizațiicare se ocupă desănătateapublică. Lumea are nevoie de răspunsuri din partea Chinei cu privire la virus”, declara președintele Donald Trump odată cu anunțul că SUA se retrag din OMS.

Tags:
Ultima oră
23:00 - Ludovic Orban: La ora actuală se lucrează la o îmbunătățire a legislației în domeniu informațiilor
22:39 - Polonia, sancționată cu cea mai mare amendă zilnică din istoria UE pentru că nu a oprit exploatarea la mina Turow
22:28 - Nelu Tătaru spune că statele cu o rată mare de vaccinare se tem că românii și bulgarii ar putea întreține pandemia
22:12 - Raluca Turcan: Am făcut astăzi un pas important pentru a ne asigura că drepturile românilor din străinătate sunt recunoscute și respectate
22:10 - Intelectualii liberali îl susțin pe Ludovic Orban: „Alternativa este un PNL care ar rămâne liberal doar cu numele, devenind în fapt un partid cu tendințe dictatoriale și clientelare”
21:53 - Noi măsuri, aplicate în 12 localități din Ilfov, după ce rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori
21:43 - Șefa Comisiei Europene, reacție fermă la pactul pe apărare dintre SUA, Marea Britanie și Australia. Ursula von der Leyen: Franța, tratată inacceptabil. UE așteaptă clarificări
21:28 - Șerban Bubenek, despre soluții privind paturile ATI pentru COVID-19 la București: Vor fi operaționalizate unitățile mobile (VIDEO)
21:13 - Sorin Cîmpeanu: Vom debloca în scurt timp formularele prin care părinții își pot exprima intenția de vaccinare a elevilor. Nu îi vom dezavantaja în niciun fel pe cei care nu doresc sau pe indeciși (VIDEO)
20:51 - Ciprian Pandea (PNL Călărași), despre șeful interimar al Gărzii de Mediu: Alexandru Lucian Vasile era adjunctul lui Octavian Berceanu, cu care a colaborat foarte bine, și este un om cu studii în domeniu