Organizația Națiunilor Unite critică modul în care Uniunea Europeană gestionează criza refugiaților. Prin vocea emisarului său pentru Drepturile Omnului, Francois Crepeau, ONU a denunțat "lipsa de viziune" a UE în gestionarea crizei imigraţiei, precizând că există îndoieli privind legalitatea acordului cu Turcia pentru limitarea afluxului de extracomunitari, informează AP.
Acordul UE-Turcia "necesită instrumente legale mai puternice, în sensul responsabilizării. (…) Caracterul legal al documentului este incert", a afirmat Crepeau care a vizitat centrele din Atena pentru recepţia şi deţinerea imigranţilor.
"Cred că există o lipsă de viziune la nivelul Uniunii Europene – nu există politici privind imigraţia pe termen lung. Este necesară o strategie pe următorii 10-20 de ani. Uniunea Europeană trebuie să dispună de instrumente pentru gestionarea crizei", a adăugat Francois Crepeau
Emisarul ONU atras atenția asupra faptului că în centre se află și copii, subliniind că minorii nu ar trebui deținuți în astfel de locuri.