Potrivit raportului final an inspectorilor ONU transmis, joi, lui Ban Ki-Moon, armele chimice au fost utilizate, în mod probabil sau sigur, în cinci locații din Siria, relatează AFP.
Raportul citează „dovezi” sau „informaţii credibile” care tind să dovedească utilizarea armelor chimice la Ghouta în apropiere de Damasc, la Khan al-Assal (în apropiere de Alep, nord), la Jobar, la Saraqeb (nord-vest) şi la Achrafie Sahmaya. În schimb, indiciile sunt apreciate a fi neconcludente pentru Bahhariye şi Cheikh Maqsoud (o suburbie a Alep).
Raportul „concluzionează că arme chimice au fost utilizate în conflictul aflat în curs între părţile din Siria”.
Totuși, acesta nu desemnează responsabilii acestor atacuri probabile cu arme chimice deoarece aceasta nu face parte din responsabilităţile inspectorilor.
Documentul confirmă ceea ce afirma raportul preliminar al inspectorilor, transmis la 16 septembrie secretarului general al ONU, cu privire la masacrul cu arme chimice comis conform occidentalilor de forţele regimului la 21 august. Misiunea „a strâns dovezi flagrante şi convingătoare pentru utilizarea armelor chimice împotriva civililor, inclusiv a copiilor, pe o scară relativ largă în regiunea Ghouta din Damasc la 21 august”.
La Jobar, în apropiere de Damasc, inspectorii au găsit „dovezi concordante cu utilizarea probabilă a armelor chimice la 24 august 2013 la scară relativ redusă împotriva soldaţilor”, fără a putea fi totuşi formale, în absenţa mai ales a informaţiilor fiabile cu privire la sistemul de lansare a acestor arme.
La Saraqeb, „dovezile recoltate sugerează că arme chimice au fost utilizate la 24 august la un nivel scăzut împotriva civililor”.
La Achrafie Salmaya indiciile recoltate – care sunt în general mărturii, resturi de muniţie, eşantioane de pământ şi sânge – „sugerează” utilizarea armelor chimice la 25 august „la un nivel redus împotriva soldaţilor”, fără a reprezenta nici în acest caz dovezi formale, potrivit inspectorilor ONU.
La Bahhariye (22 august) şi Cheikh Maqsoud (13 aprilie), anchetatorii nu au „putut corobora acuzaţiile” privind recurgerea la arme chimice. La Bahhariye, testele privind eşantioanele de sânge adunate de guvernul sirian „au fost negative”.