Organizatorii protestelor din Rusia riscă până la 15 zile de închisoare

Organizatorii protestelor din Rusia riscă până la 15 zile de închisoare
Liderii opoziței ruse care au organizat marşul spontan din Moscova și Sankt Petersburg a cărui destinaţie era Comisia Electorală Centrală vor fi judecaţi şi riscă până la 15 zile de închisoare, a declarat...

Liderii opoziței ruse care au organizat marşul spontan din Moscova și Sankt Petersburg a cărui destinaţie era Comisia Electorală Centrală vor fi judecaţi şi riscă până la 15 zile de închisoare, a declarat Olga Şorina, purtătoarea de cuvânt a mişcării Solidarnost.

Peste 10.000 de persoane s-au revoltat la Moscova şi în alte mari oraşe împotriva rezultatului scrutinului legislativ care a confirmat succesul Partidului Rusia Unită. Poliţia a intervenit în forţă şi a operat numeroase arestări. Printre cei reţinuţi au fost şi ziarişti.

Protestatarii au fost opriţi de poliţie să intre în intre în sediul Comisiei Electorale Centrale, folosindu-se şi forţa. Majoritatea demonstranţilor erau suporteri ai Partidului Comunist, nemulţumiţi de scorul mic înregistrat de această formaţiune politică la scrutinul de duminică.

Protestele ruşilor au fost încurajate şi de fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov care a declarat la radioul naţional din Moscova că a venit vremea ca acest regim să demisioneze.

Partidul Rusia Unită a obţinut sub 50% din voturile cetăţenilor la alegerile legislative de duminică, dar deţine încă majoritatea absolută în Duma de Stat. Premierul Vladimir Putin şi-a anunţat deja candidatura la alegerile prezidenţiale din martie, pe care, mai mult ca sigur, le va câştiga, iar preşedintele Dimitri Medvedev va deveni prim-ministru.

Proteste în Rusia după victoria partidului Rusia Unită

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_13323').select();" id="embed_text_13323" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`