Pakistan: Bebeluș de nouă luni, arestat pentru tentativă de omor. I s-a solicitat prezența în fața instanței (VIDEO)

Pakistan: Bebeluș de nouă luni, arestat pentru tentativă de omor. I s-a solicitat prezența în fața instanței (VIDEO)

Un polițist din Pakistan a arestat un bebeluș de nouă luni pentru tentativă de omor și a solicitat prezența acestuia în fața instanței, relatează AFP.

Mohammad Musa, un bebeluş de nouă luni a fost arestat la începutul lui februarie pentru că ar fi aruncat cu pietre împotriva unor reprezentanţi ai unei companii de gaze naturale.

Atât micuțul, cât și membrii familiei sale au fost închiși pentru că ar fi lovit lucrătorii de la gaze ce efectuau o operaţiune menită să depisteze persoanele care umblaseră la contoarele de gaz la periferia oraşului Lahore.

Ofițerul de poliție Kashif Muhammad a calificat aceste gesturi, în raportul său, drept tentativă de omor, forţând aproximativ 30 de persoane să apară joi în faţa unui tribunal, inclusiv pe bebeluş.

„Toată lumea din tribunal se întreba: ‘cum ar putea să fie implicat un copilaş într-un astfel de caz? Ce tip de poliţie avem noi?”, a declarat bunicul copilului, care îl hrănea pe micuţ dintr-un biberon în timp ce răspundea întrebărilor unor reporteri după audiere.

Judecătorul a ordonat suspendarea ofiţerului de poliţie în cauză şi eliberarea bebeluşului care va trebui totuşi să compară din nou, săptămâna viitoare, în această speţă.

„Curtea ar fi trebuit pur şi simplu să îl achite pe acest copil nevinovat pentru că vârsta minimă pentru responsabilitatea penală este de şapte ani”, a declarat Chaudhry Irfan Sadiq, avocatul familiei.

Anul trecut, Pakistanul a mărit de la șapte la 12 ani vârsta minimă pentru care poate fi judecată o persoană responsabilă de o infracţiune, mai puțin pentru cazurile de terorism.

Bebeluș de nouă luni, arestat pentru tentativă de omor

Urmăriți B1TV.ro și pe
`