Un videoclip cu Papa Leon al XIV-lea în care cântă la o petrecere de Crăciun din Peru a devenit viral pe rețelele de socializare.
Papa Leon al XIV-lea cânta „Feliz Navidad”, în timpul unei petreceri de Crăciun, din Peru, din 2014, pe vremea în care era misionar în această zonă, conform Adevărul.
Robert Francis Prevost, de 69 de ani, este primul papa american, deși biografia sa îl arată drept un „cetățean al lumii”, având origini spaniole, francize și italiene.
În Peru a reușit să se facă iubit de oameni prin apropierea față de ei și participarea active la viața comunității. Acesta a primit chiar și cetățenia după o perioadă mai lungă în care a fost misionar.
Acesta împărtășește unele trăsături cu Papa Francisc, precum deschidere față de grupurile marginalizate, accent pus pe dimensiunea social a credinței și atenție față de periferii. Pentru unii, acesta este un semn că succesiunea lui Papa Francisc este continuatp, nu ruptă.
Robert Francis Prevost a fost ales drept Suveran Pontif în clonclav, în data de 7 mai.