Papa Leon al XIV-lea a hotărât să trăiască în apartamentele papale din Palatul Apostolic, dar nu va fi singur. Conform presei italiene, suveranul pontif va împărți locuința cu trei sau patru frați ai ordinului său, ceea ce reprezintă o premieră în istoria recentă a Vaticanului, relatează The Telegraph.
Apartamentele papale din Palatul Apostolic, care au zece camere, sunt în proces de renovare după ce au fost nelocuite timp de 12 ani. Decizia Papei Leon al XIV de a se muta aici este diferită de alegerea predecesorului său, Papa Francisc, care a preferat să locuiască într-o casă modestă la Casa Santa Marta.
„Mi se pare ceva nou. Nu știu dacă asta ține cont de lunga istorie a bisericii, dar cu siguranță în era modernă.”, a spus jurnalistul Vaticanului, Iacopo Scaramuzzi, pentru The Telegraph.
Printre cei care ar putea fi invitați să locuiască alături de papă se numără și părintele Edgard Rimaycuna, secretarul personal peruan al suveranului pontif, conform La Repubblica.
Reședința oficială a papilor din 1870 include dormitorul pontifical, un birou privat și o sală medicală. Conform tradiției Vaticanului, fiecare papă își adaptează spațiul după preferințele sale, iar acum apartamentele sunt restaurate pentru a rezolva problemele de infiltrații, umiditate și degradări din ultimul deceniu.
„Mutarea lui Leon nu ar trebui să fie interpretată ca o critică la adresa Papei Francisc sau ca o dovadă că nu trăiește ‘simplu’. Trebuie să avem încredere în discernământul Papei Leon în această privință și în toate celelalte – și să-i dorim bine în noul său apartament!” , a scris pe X părintele James Martin, citat de The Telegraph.
Papa Leon al XIV va reveni astfel la tradiția de a binecuvânta mulțimile adunate în Piața Sfântul Petru de la fereastra apartamentului său, o imagine clasică a pontificatului din ultimul secol.
Deși această mutare reprezintă o schimbare față de stilul lui Papa Francisc, specialiștii din Vatican cred că inițiativa ilustrează spiritul comunitar al Ordinului Augustinian, din care provine Papa Leon al XIV.
„În opinia mea, Leon este cu siguranță diferit de Francisc, dar nu atât de diferit. Se întoarce în apartamentele papale, dar nu ca un rege.”, a adăugat Iacopo Scaramuzzi pentru sursa citată.