Parchetul rus cere comutarea sentinței lui Aleksei Navalnîi în una cu executare. Opozantul lui Vladimir Putin riscă să fie condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare

Parchetul rus cere comutarea sentinței lui Aleksei Navalnîi în una cu executare. Opozantul lui Vladimir Putin riscă să fie condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Aleksei Navalnîi riscă să petreacă mai bine de trei ani în închisoare după ce parchetul rus a anunţat luni că susţine cererea Administraţiei penitenciarelor de a comuta pedeapsa cu suspendare împotriva opozantului într-o pedeapsă cu executare, potrivit Reuters.

Navalnîi este acuzat de încălcarea termenilor sentinţei cu suspendare pentru delapidare, într-un caz despre care el susţine că este o înscenare. Fapta pentru care este incriminat de autoritățile ruse i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi jumătate.

Peste 5.300 de persoane au fost arestate în timpul mitingurilor de susţinere pentru Aleksei Navalnîi desfăşurate duminică în Rusia. Navalnîi urmează să compară în faţa judecătorilor în cursul acestei săptămâni.

Noi manifestații au avut loc duminică în zeci de orașe din Rusia împotriva președinteluiVladimir Putinși pentru eliberarea din arest a principalului său opozant,Aleksei Navalnîi.

Rușii au ieșit pe străzi cam la fel de mulți ca weekendul trecut, deși forțele de ordine au fost mult mai bine organizate și, în multe orașe, au reușit să disperseze mulțimea. În Moscova, stațiile de metrou au fost închise, circulația la suprafață, restricționată, iar internetul nu a funcționat în mai mute zone.

În Moscova, acolo unde s-au făcut și cele mai multe rețineri, autoritățile au închis mai multe stații de metrou, iar forțele de ordine, într-un număr extrem de mare, au încercat permanent să împiedice oamenii să se adune.