UPDATE: 11:11: Componenta politică a Acordului de liber schimb a fost semnată de reprezentanții Ucrainei și cei ai Uniunii Europene, relatează B1 TV.
Partea politică a Acordului de liber schimb este semnat, vineri, la Bruxelles, între Ucraina și Uniunea Europeană, relatează B1 TV.
Europenii vor marca astfel o susţinere puternică pentru Ucraina, care va fi reprezentată la Bruxelles de premierul Arseni Iaţeniuk.
Această semnare are loc în timp ce tonul s-a înăsprit faţă de Rusia, care a replicat cu măsuri similare la sancţiunile americane şi europene.
Un acord de asociere între Uniunea Europeană și Ucraina a fost parafat în martie 2012 împreună cu un acord de liber schimb cuprinzator (DCFTA). UE a dorit semnarea acestui acord la summit-ul din 28-29 noiembrie de la Vilnius, dar planurile sale au fost destrămate de către președintele de atunci al țării, Viktor Ianukovici.
Semnarea Acordului de Asociere (AA) va întări poziția Ucrainei în fața Moscovei care pune o presiune în creștere asupra noilor autorități de la Kiev, a declarat la sfarșitul lunii februarie ambasadorul ucrainean la UE Kostiantyn Yelisieiev.
La ceremonia de semnare a acordului, care începe la ora 10:30, va participa și președintele Traian Băsescu.