Paul Brummell este succesorul lui Martin Harris, acesta fiind numit ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii în România. Potrivit Mediafax, acesta va prelua funcția în august 2014.
„În acelaşi timp, el este reprezentant al Marii Britanii în Comunitatea Caraibelor (CARICOM), Organizaţia Statelor Est-Caraibiene (OECS) şi Consul General al Caraibelor Olandeze. Cariera sa diplomatică include o paletă largă de funcţii, inclusiv cea de Ambasador al Majestăţii Sale în Turkmenistan şi Kazakhstan (dar şi Ambasador nonrezident în Kârgâzstan)„, se arată într-un comunicat.
Noul ambasador s-a declarat încâtntat, precizând că această funcție reprezintă un privilegiu.
„Sunt onorat şi în acelaşi timp încântat să fiu numit Ambasador al Marii Britanii în România. Este un privilegiu să am oportunitatea să îmi desfăşor activitatea în România. Ţările noastre împărtăşesc obiective importante ca parteneriatul în cadrul Uniunii Europene şi al NATO. Aştept cu interes să contribui la consolidarea relaţiilor bilaterale deja foarte strânse, începând de anul viitor„, a afirmat Brummell.
Martin Harris, actualul ambasador al Marii Britanii, va prelua un nou rol în serviciul diplomatic britanic.
Paul Brummell și-a început cariera diplomatică în 1987, iar în prezent este înalt reprezentant britanic în Barbados și Estul Caraibelor.