Pentagonul a anunțat, joi, că va efectua un zbor de observare deasupra Rusiei pentru a evalua stadiul și activitățile forțelor armate ruse, în conformitate cu Tratatul privind Cerul Deschis, potrivit Agerpres.
Acordul a fost pus la punct în anul 1992, la Helsinki, și a intrat în vigoare abia în 2002. Regimul de Cer Deschis le permite celor 34 de țări semnatare din Conferința de Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) să-și survoleze una alteia teritoriile pentru a observa activitățile militare și măsurile de control al armamentului.
„Acesta este primul zbor Cer Deschis pe care SUA îl efectuează deasupra Rusiei din noiembrie 2017, după impasul care a împiedicat zborurile obişnuite pentru pentru toate părţile pe parcursul anului 2018. În octombrie 2018, părţile semnatare ale tratatului au ajuns la un consens cu privire la aprobarea zborurilor alocate părţilor pentru întregul an 2019, iar mai mulţi semnatari, inclusiv Statele Unite, au început să efectueze aceste survoluri”, a explicat locotenent-colonelul Jamie Davies, purtător de cuvânt la Pentagon.
Vestea vine în contextul în care Departamentul Apărării din SUA efectua, la începutul lunii decembrie, un zbor de observare „extraordinar” deasupra Ucrainei, pentru a reafirma sprijinul SUA față de această țară după incidentul naval din Marea Neagră, când nave de patrulare ruseşti au deschis focul şi sechestrat trei vase ucrainene cu tot cu echipaje în apropiere de strâmtoarea Kerci.
Rusia a fost informată de acest zbor pe 12 februarie, urmând ca survolul să dureze până vineri. Avionul de supraveghere OC-135 este obligat să părăsească Rusia sâmbătă.
„Şase observatori ai Federaţiei Ruse se află la bordul aparatului american pentru a supraveghea toate fazele survolului”, a adăugat locotenent-colonelul.