Externe - 11 dec, 13:04
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat, vineri, că intrarea controversatului convoi umanitar rus pe teritoriul Ucrainei reprezintă „o încălcare flagrantă a dreptului internațional” și a promis să facă tot posibilul pentru a evita o escaladare, scrie BBC News.
Șeful de stat ucrainean i-a cerut ministrului său de externe Pavlo Klimkin să discute cu omologul său rus pentru a-i cere să respecte dreptul internațional.
Peste 100 de camioane venind din Rusia au intrat, vineri, în Ucraina, fără a primi acordul de a intra în țară și fără a fi sub escorta Crucii Roșii.
Convoiul umanitar este destinat civililor din estul Ucrainei, în special pentru Lugansk, oraș aflat sub stăpânirea rebelilor pro-ruși.