Mai multe persoane și-au pierdut viața, în Italia, după ce ploile torențiale s-au abătut asupra țării și au provocat alunecări de teren, relatează EFE.
Miercuri, o femeie în vârstă de 73 ani a murit în loclaitatea Muggia, provincia Trieste (nord), fiind acoperită de un val de pământ.
Două femei, de 65 și, respectiv, 69 de ani, au decedat marți după ce vehiculul în care se aflau a fost luat de un torent în regiunea Toscana (centru), în urma puternicelor precipitații.
Cu câteva zile înainte, inundațiile din Genova (nord-vest) provocaseră moartea unei persoane și mari pierderi materiale, o parte a orașului fiind acoperită de apă și noroi.
Efective ale armatei italiene s-au deplasat, de miercuri dimineață, în unele localități din provinciile Parma și Alessandria pentru a ajuta populația să îndepărteze noroiul și să scoată apa din casele și beciurile inundate. Regiunea Emilia Romagna, în care se află provincia Parma, a cerut declararea stării de urgență.
La Genova continuă lucrările de îndepărtare a noroiului cu ajutorul armatei.