Politician portughez: Avem o bombă atomică și o putem folosi împotriva Germaniei și Franței. Nu ne plătim datoriile

Politician portughez: Avem o bombă atomică și o putem folosi împotriva Germaniei și Franței. Nu ne plătim datoriile
Nervozitatea din rândul populației tărilor afectate de valul crizei financiare pare să se oglindească din ce în ce mai mult în discursurile patriotarde ale politicienilor din întrega lume. Un important...

Nervozitatea din rândul populației tărilor afectate de valul crizei financiare pare să se oglindească din ce în ce mai mult în discursurile patriotarde ale politicienilor din întrega lume.

Un important politician socialist portughez a fost înregistrat la un dineu lansând amenințări fățișe la adresa marilor puteri europene și instigând la un adevărat război diplomatic împotriva Franței și Germaniei.

Avem o bombă atomică și o putem folosi împotriva Germaniei și Franței. Pur și simplu nu vom plăti. Datoria publică este singura armă pe care o avem pentru a impune condiții mai bune. Pentru că recesiunea însăși este cea care ne împiedică să mergem cu planurile UE-FMI. Ar trebui să-i facem pe bancherii germani să le tremure picioarele”, a declarat economistulul Pedro
Nuno Santos, vicepreședintele Partidului Socialist, citat de telegraph.co.uk.

Santos a îndemnat statele din sudul Europei să se alieze pentru a se putea opune măsurilor de austeritate impuse de marile puteri europene.

“Este de neînțeles de ce statele mai mici nu fac ceea ce au făcut președintele Franței și cancelarul Germaniei. Ar trebui să se unească”, a spus el.

Economia Portugaliei este în recesiune, cu un declin estimat la 3% anul viitor. Salariile din sectorul public au fost reduse cu până la 16%, iar săptămâna de lucru a urcat la 42 de ore. Portugalia a încheiat un acord de finanţare cu FMI şi UE în valoare de 78 de miliarde de euro.