Oficialii religioși și politici au inaugurat vineri un Templu imens al Providenței Divine, cea mai înaltă biserică din Varșovia, pe care capitala o aștepta de 225 de ani.
O slujbă a fost oficiată în prezența președintelui Andrzej Duda și a premierului Beta Szydlo, prima ceremonie dintr-o serie de astfel de evenimente patritotice, cu ocazia aniversării cu numărul 98 a independenței.
Polonezii, un popor catolic, au vrut să construiască acest templu după reformarea Constituției din 3 mai 1791, începând să lucreze la această clădire în 1792, dar nu au putut continua din cauza Rusiei, care a ocupat țara. Polonia și-a recâștigat independența în 1918, însă au urmat atacurile germane.
Proiectul a fost relansat după căderea zidului Berlinului, iar lucrările de construcție, finanțate prin donații, au început în 2003 și acum, clădirea este finalizată, cu excepția elementelor precum picturile și vitraliile din interior, informează Hotnews.