Polonia distribuie pastile cu iod, pe fondul temerilor legate de centrala nucleară de la Zaporojie

Polonia distribuie pastile cu iod, pe fondul temerilor legate de centrala nucleară de la Zaporojie
Sursa: Freepik

Polonia, îngrijorată de luptele din jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, a distribuit tablete de iod departamentelor regionale de pompieri pentru a le da oamenilor în caz de expunere radioactivă, a declarat joi un ministru adjunct, citat de Reuters.

Autoritățile poloneze îi liniștesc pe cetățeni că acestea sunt acțiuni de rutină, preventive

Iodul este considerat o modalitate de protecție a organismului împotriva unor afecțiuni precum cancerul tiroidian în caz de expunere radioactivă.

Bombardamentele de la Zaporojie – cea mai mare centrală nucleară din Europa – au avariat clădirile din apropierea celor șase reactoare ale sale și au tăiat cablurile de alimentare cu energie electrică, riscând o catastrofă nucleară care ar afecta țările vecine.

Rusia și Ucraina se acuză reciproc pentru bombardamentele din jurul centralei.
„După ce presa a relatat despre luptele din apropierea centralei nucleare din Zaporojie, am decis… din timp să luăm măsuri de protecție pentru a distribui iod”, a declarat ministrul adjunct de interne Blazej Pobozy pentru postul privat de radio Radio Zet.

„Aș dori să-i asigur pe toți cetățenii că acestea sunt acțiuni de rutină, preventive, care au rolul de a ne proteja în cazul unei situații care… sper că nu se va întâmpla”, a adăugat el.

Invazia Rusiei în Ucraina a pus pe jar fostele state satelit sovietice, iar amenințarea președintelui Vladimir Putin de a folosi arme nucleare i-a făcut deja pe locuitori să se grăbească să își facă provizii de iod în primele etape ale războiului.

Armata rusă a tras nouă rachete asupra orașului Zaporojie, lovind un hotel și o centrală electrică, a declarat joi guvernatorul regional Oleksandr Starukh.

Zaporojie se află la aproximativ 50 de kilometri de centrala nucleară cu același nume.
Șeful agenției atomice a Națiunilor Unite a declarat miercuri că nu va renunța la un plan de creare a unei zone de protecție în jurul centralei Zaporojie, în ciuda planurilor rusești de a mobiliza noi trupe și de a organiza un referendum în regiune.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`