Premierul Boris Johnson NU este de acord cu un al doilea referendum pentru independența Scoției / În 2014, poporul scoțian alegea să rămână în Regatul Unit

Premierul Boris Johnson NU este de acord cu un al doilea referendum pentru independența Scoției / În 2014, poporul scoțian alegea să rămână în Regatul Unit
Foto: Boris Johnson / Sursa: Facebook

Premierul britanic Boris Johnson i-a transmis prim-ministrului scoțian Nicola Sturgeon că nu îi va sprijini planul privind un al doilea referendum pentru indepedență, într-un clinci ce a avut loc la doar câteva ore distanță de momentul în care cei doi treceau victorioși peste alegerile naționale, relatează Reuters.

Sturgeon ceruse, vineri, încă un referendum pentru independență, în condițiile în care formațiunea pe care o conduce, Partidul Național Scoțian, a obținut 48 de mandate din totalul de 59 puse la dispoziția Scoției în parlamentul britanic de la Londra.

Johnson, ai cărui conservatori au obținut o victorie răsunătoare la alegerile de joi seară, a vorbit cu Sturgeon la câteva ore după această declarație și i-a transmis că nu va fi de acord cu încă un vot pentru independență, după cel din 2014, când alegătorii scoțieni au ales, în majoritate, să nu părăsească Regatul Unit.

„Premierul a transmis clar că se opune, în continuare, unui al doilea referendum pentru independență, fiind alături de majoritatea poporului scoțian, care nu dorește revenirea la diviziune și incertitudine”, a transmis biroul premierului Boris Johsnon.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`