Premierul Republicii Moldova a cerut, în fața Adunării Generale a ONU, retragerea trupelor ruse din Transnistria

Premierul Republicii Moldova a cerut, în fața Adunării Generale a ONU, retragerea trupelor ruse din Transnistria
Foto: gov.md

Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleț, a insistat joi în cadrul Adunării Generale a ONU asupra retragerii trupelor ruse din Transnistria și desfășurării în regiune a unei misiuni civile internaționale, informează agenția TASS.

”Ne exprimăm din nou poziția fermă în ceea ce privește retragerea trupelor ruse și armamentului acestora de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile Constituției noastre și angajamentele internaționale”, a declarat șeful Executivului moldovean în discursul pe care l-a susținut în fața Adunării Generale a ONU.

Totodată, Valeriu Streleț a pledat pentru transformarea actualei operațiuni de menținere a păcii din stânga Nistrului într-o misiune civilă sub mandat internațional.

”Prin restabilirea încrederii și promovarea dialogului, noi trebuie să mergem pas cu pas către o soluționare globală a acestui conflict. El trebuie să fie reglementat pe baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și prin acordarea unui statut special Transnistriei în cadrul granițelor noastre recunoscute la nivel internațional”, a mai declarat șeful
Guvernului de la Chișinău.

Autoritățile de peste Prut au avut în repetate rânduri solicitări în acest sens, însă a respins aceste cereri, susținând că mandatul ”pacificatorilor” ruși este departe de a fi încheiat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`