Premierul Rusiei: O intervenţie terestră a coaliţiei occidentale în Siria riscă să declanşeze un nou război mondial

Premierul Rusiei: O intervenţie terestră a coaliţiei occidentale în Siria riscă să declanşeze un nou război mondial
Foto: știrimondene.eu

Un nou război mondial riscă să fie declanșat de o intervenţie terestră masivă în Siria a coaliţiei internaţionale coordonate de Statele Unite, a declarat Dmitri Medvedev într-un interviu acordat presei germane, informează Mediafax.

Acesta a fost întrebat în cadrul unui interviu despre propunerea Arabiei Saudite privind declanşarea unei operaţiuni terestre masive în Siria, iar acesta a spus că „Toate părţile ar trebui să se aşeze la masa negocierilor, în loc să declanşeze un nou război mondial”.

„Americanii şi partenerii noştri arabi trebuie să se gândească de două ori asupra acestei iniţiative. Vor un război permanent? O victorie rapidă nu este posibilă, pentru că în lumea arabă sunt mai multe fronturi”, a aprecizat Medvedev.

Premierul Rusiei a adăugat că orice fel de operațiune terestră conduce în general la război.

„Priviţi ce s-a întâmplat în Afganistan şi în alte ţări, ca să nu mai vorbesc de Libia”, a mai spus premierul Rusiei.

Guvernul din Arabia Saudită a anunțat de curând că vrea să trimită efective terestre în Siria în cazul în care coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite care luptă împotriv rețelei teroriste Statul Islamic va decide acest lucru.

 

Tags: