Premierul ucrainean Iațeniuk i-a mulțumit ministrului Titus Corlățean pentru sprijinul acordat Ucrainei

Premierul ucrainean Iațeniuk i-a mulțumit ministrului Titus Corlățean pentru sprijinul acordat Ucrainei

Ministrul român de Externe Titus Corlățean s-a întâlnit, luni, la Kiev, cu premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk, ocazie cu care l-a anunțat că luni vor fi repatriați 7 din cei 11 răniți care au fost tratați în România.

La rândul său, premierul ucrainean i-a mulțumit lui Corlățean pentru sprijinul acordat de România Ucrainei, scrie Mediafax.

Anterior, Corlăţean a depus flori lângă Euromaidan, în memoria celor care au fost ucişi în timpul confruntărilor dintre forţele de ordine şi susţinătorii apropierii Ucrainei de UE, după care s-a întâlnit cu omologul ucrainean Andrii Desciţa.