Premierul ucrainean: Rusia ar fi racolat "militanţi" din Transnistria pentru a destabiliza Ucraina

Premierul ucrainean: Rusia ar fi racolat "militanţi" din Transnistria pentru a destabiliza Ucraina

Premierul ucrainean acuză Rusia că ar fi racolat „militanți” din Transnistria pentru a destabiliza regiunile din sudul și estul Ucrainei înaintea alegerilor prezidențiale anticipate de pe 25 mai.

„Avem dovezi clare că agențiile rusești au racolat mai mulți așa-ziși protestatari, de fapt, gangsteri, cu misiunea să declanșeze un nou ciclu al violențelor în sudul și estul Ucrainei. Au adus acești militanți de la bazele lor din Transnistria”, a spus Arseni Iațeniuk, pentru Reuters.

Premierul ucrainean a mai spus că astfel de acțiuni ar face parte dintr-un plan al președintelui Putin vizând organizarea „unor provocări pentru a trimite armata în apărarea etnicilor ruși”, care trăiesc în regiunile din sudul și estul Ucrainei.

Kievul a acuzat în mai multe rânduri Moscova că are în vedere o operaţiune militară în estul Ucrainei.

Rusia a respins acuzaţiile, dar a asigurat că îi va apăra pe etnicii ruşi care ar fi ameninţati de naţionaliştii ucraineni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`