Scandalul focoaselor dispărute, sâmbătă, și între timp găsite pune România într-o lumină prea puțin măgulitoare în întreaga lume. Publicația rusă „Komsomolskaia Pravda” a descries într-un articol extreme de acid performanțele presupușilor hoți de fier vechi care au izbutit să sustragă, de sub paza asigurată de 10 jandarmi înarmați, 80 de focoase pentru rachetele Grad, din trenul care le transporta.
“În total lipseau 64 de detonatoare. Ca și alte componente ale rachetelor Grad, calibrul de 122 de milimetri, erau transportate către o companie bulgară în vederea vânzării. Afeacerea era una absolute legală, cu permisiunea autorităților din România și Bulgaria. România a asigurat paza cu transportului cu 10 polițiști înarmați, care nu au observant nimic care să dea de bănuit, sau cel puțin așa au declarat investigatorilor”, spune articolul.
“Potrivit zvonurilor locale, cel mai plauzibil este ca hoţii să nu fie terorişti, ci ţigani care fură pe scară largă orice metal, mai ales aliaje din cupru şi aluminiu (…) Dacă aceste focoase se asamblează cu sistemele de rachete “Grad” (şi există destule în lume, fabricate după licenţă sovietică sau furate suficient de multe), atunci teroriştii ar avea o armă redutabilă”, arată ziarul rus.
În continuare cotidianul rus schimbă registrul și trece de la critic la ironie, previzionând că în 2018, când NATO va implementa scutul antirachetă în România, țiganii vor face o bucurie Rusiei și îl vor fura și pe acesta pentru fier vechi.
“Este însă şi aici un motiv de bucurie: acum, România, ca una din cele mai noi membre ale NATO, poate garanta NATO că dispune de muniţii învechite şi complet ieşite din uz. Iar în 2018, când românii vor găzdui şi elementele sistemului de apărare antirachetă, pentru iubitorii de metale neferoase va fi o ofertă generoasă…”, concluzionează gazeta moscovită.