Presa franceză confundă Bucureștiul cu capitala maghiară: "Ministrul Manuel Valls va vizita Budapesta pentru a discuta problema spinoasă a romilor"

Presa franceză confundă Bucureștiul cu capitala maghiară: "Ministrul Manuel Valls va vizita Budapesta pentru a discuta problema spinoasă a romilor"
Vizita în România a ministrului de interne francez, Manuel  Valls, și a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve, ține primele pagini ale presei din Hexagon. Din păcate, într-un material...

Vizita în România a ministrului de interne francez, Manuel  Valls, și a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve, ține primele pagini ale presei din Hexagon. Din păcate, într-un material semnat TF1, jurnaliștii francezi confundă destinația delegaților și scriu Budapesta în loc de București.

 „În timp ce evacuarea taberelor ilegale de romi continuă, ministrul de Interne demonstrează că subiectul este unul de interes și face o vizită oficială în România. Manuel Valls va vizita Budapesta miercuri pentru a discuta problema spinoasă a romilor. Însoțit de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazaneuve, el se va întâlni cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, ministrul de Interne Mircea Duşa şi ministrul Muncii Mariana Câmpeanu”, începe materialul scris în presa franceză.

În restul articolului se vorbeşte despre precedentele intervenţii ale ministrului Manuel Valls vizavi de comunităţile de romi din Franţa.

Ieri, Valls declara că Franța ”nu poate primi toată mizeria din lume și din Europa”, făcând referire la dosarul romilor ce urmau să fie evacuaţi în România.