Exemplu de nepotism: un şef de stat vrea să-şi pună propriul fiu în funcţia de ambasador în SUA. Despre cine e vorba

Exemplu de nepotism: un şef de stat vrea să-şi pună propriul fiu în funcţia de ambasador în SUA. Despre cine e vorba
Foto: Președintele Braziliei (sursă: Facebook)

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, şi-a invitat fiul să ocupe funcţia de ambasador în Statele Unite, un plan care scoate în evidenţă influenta tot mai mare a familiei „Bolsonaro” din viaţa politică braziliană, anunţăThe Guardian.

Iar fiul preşedintelui, care în momentul de faţă are funcţia de congresman federal, a precizat că ar accepta poziţia.

„Dacă ar fi o misiune dată de preşedinte, aş accepta”, a declarat Eduardo Bolsonaro, fiul preşedintelui Brazilei.

El a adăugat, însă, că nominalizarea finală ar depinde de o discuţie cu propriul său tată şi cu ministrul de Externe brazilian.

Fiul preşedintelui Brazilei, Eduardo Bolsonaro, este un susţinător al administraţiei Trump şi o cunoştinţă de-a lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump.

În momentul de faţă postul de ambasador la Washington este vacant, în urma retragerii din funcţie a fostului său ocupant, din luna aprilie.

Foto: Eduardo Bolsonaro, fiul președintelui Braziliei (sursă: Facebook / Eduardo Bolsonaro)