Președintele Cehiei a ajuns iar în spital, la câteva ore de la externare. Milos Zeman a fost testat pozitiv cu coronavirus

Președintele Cehiei a ajuns iar în spital, la câteva ore de la externare. Milos Zeman a fost testat pozitiv cu coronavirus
Foto: Hepta - DPA Images / Vondrou? Roman

Nici bine n-a fost externat că Milos Zeman, președintele Cehiei, a ajuns din nou în spital. Acesta a fost testat pozitiv cu coronavirus, informează Reuters.

Zeman, iar în spital din cauza COVID

Milos Zeman a fost externat din spital după mai mult de șase săptămâni de internare. El nu prezenta simptome de infecție cu SARS-CoV-2, dar a fost testat, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Așa se face că după doar câteva ore de la externare a fost adus din nou în spital.

Cât timp va primi tratament pentru COVID-19, programul de lucru al președintelui ceh va fi suspendat. Vineri, acesta ar fi trebui să numească un nou premier, în urma alegerilor din octombrie.

Zeman, șase săptămâni în spital din cauza problemelor hepatice

Milos Zeman, în vârstă de 77 de ani, a fost internat pe 10 octombrie din cauza unor complicații ale unei boli cronice.

Administrația prezidențială nu a dorit să dea amănunte, dar medicii au susținut că e vorba de probleme hepatice. Presa cehă le-a pus pe seama consumului de alcool.

Zeman a fost internat la scurt timp după alegerele parlamentare pierdute de premierul în funcție, Andrej Babis, un aliat al său. La un moment dat, Zeman chiar a ajuns la Terapie Intensivă, iar medicii au spus că starea lui e incertă.

Parlamentul s-a pregătit să dezbată declararea sa ca inapt pentru funcție, dar în timp starea lui s-a îmbunătățit.