Președintele Greciei, Carolos Papoulias, acuză Europa că nu a ajutat țara să depășească criza, iar grecii sunt „biciuiţi fără milă” pentru greşelile făcute, informează AFP.
„Suntem biciuiţi fără milă, cred că am plătit destul pentru greşelile noastre”, a afirmat președintele elen la sfârşitul unei întâlniri cu preşedintele Senatului canadian, aflat în vizită la Atena.
Carolos Papoulias a spus că Europa trebuie să îşi joace rolul său istoric şi să ajute nu doar Grecia, dar şi Spania, Portugalia şi Italia, pentru depăşirea crizei economice şi garantarea supravieţuirii Uniunii Europene.
Afirmațiile sale apar într-o perioadă în care Grecia este contrânsă de Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană să adopte un nou plan de economii pentru anii următorii doi ani, în valoare de 11,5 miliarde de euro, după o perioadă de recesiune și austeritate strictă.
CE, FMI și BCE au reluat recent discuțiile pentru noile măsuri de austeritate din Grecia, printre acestea enumerându-se tăieri salariale pentru poliţişti, pompieri, judecători şi profesori universitari.
Adoptarea măsurilor impuse de creditorii internaționali reprezintă o condiție pentru obţinerea unei noi tranşe de ajutor de 31,5 miliarde de euro din împrumutul de la UE şi FMI de 130 de miliarde de euro, convenit în martie.