Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a promis că-i va condamna public pe europarlamentarii care-i atacă constant pe români, scrie Pagina Europeană.
Europarlamentarul italian, Gianluca Buonanno, a declarat, printre altele, că “mulți din rasa românilor ucid și comit masacre pentru câțiva euro”.
Luând cuvântul în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, eurodeputata Claudia Țapardel a cerut președintelui Parlamentului European sancțiuni ferme pentru Gianluca Buonanno, care are la activ declarații xenofobe sau rasiste la adresa românilor.
“Consider că este foarte grav ca un membru al Parlamentului European, care reprezintă cea mai democratică instituție a Uniunii Europene, să emită astfel de opinii publice denigratoare la adresa cetățenilor români care, evident, sunt și cetățeni europeni. Acceptarea și nesancționarea unor astfel de declarații ar reprezenta un precedent și o pată pe imaginea celei mai democratice instituții ale Uniunii Europene care, de altfel, are și obligația să asigure și protejeze drepturile și egalitatea tuturor cetățenilor europeni. În concluzie, consider că este de datoria dumneavoastră, în calitate de președinte al Parlamentului European, să aveți o poziție clara pe acest subiect și să sancționați declarațiile rasiste și xenofobe ale deputatului Gianluca Buonanno. De asemenea consider că este necesară o dezbatere pe tema discriminării cetățenilor români și bulgari”, a declarat Claudia Țapardel în plen.
În urma discursului româncei, Martin Schulz a declarat că va avea o poziție publică în sesiunea plenară a Parlamentului European față de declarațiile xenofobe și rasiste pe care unii europarlamentari le fac în cadrul instituției pe care o conduce.