Președintele PPE îi solicită demisia lui Ponta ca urmare a trimiterii sale în judecată

Președintele PPE îi solicită demisia lui Ponta ca urmare a trimiterii sale în judecată
Foto: paginaeuropeana.ro

Președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, i-a solicitat lui Victor Ponta să demisioneze din funcția de premier al României, ca urmare a trimiterii sale în judecată, se arată într-un comunicat PPE remis Agerpres.

”Solicit prim-ministrului Guvernului României, Victor Ponta, să își prezinte imediat demisia din funcția de prim-ministru ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru acuzații grave de corupție. Poporul român merită o carte de vizită mai bună decât un prim-ministru trimis în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălare de bani”, a susținut Daul.

El a mai declarat că România este un partener de încredere în Europa datorită eforturilor depuse de poporul român și de guvernele de centru-dreapta.

”Apelez la Victor Ponta să nu supună aceste realizări unui risc inutil. Domnia sa va avea șansa de a-și dovedi nevinovăția în fața justiției din România”, a mai insistat liderul PPE.

Partidul Popular European este cel mai mare și mai influent partid politic de centru-dreapta european. El include 75 de formațiuni politice din 40 de state.