Președintele rus Vladimir Putin susține că atitudinea actuală a Siriei ”inspiră încredere” că angajamentele privind armele chimice vor fi respectate.
„Nu pot garanta sută la sută că vom reuşi să ducem la bun sfârşit planul de distrugere a armamentului chimic, dar ceea ce am văzut în ultima vreme inspiră încredere”, a declarat Putin, subliniind că Siria a acceptat să adere la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), scrie AFP.
Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional şi de distrugere a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconvenţionale care ar urma să fie distruse, sub supravegherea Naţiunilor Unite, până la jumătatea anului 2014.