Prima ediție a romanului ”Marele Gatsby” (The Great Gatsby) scrisă de Francis Scott Fitzgerald va fi scosă la licitație la New York pe 11 iunie, anunță Reuters.
Romanul, estimat la 150.000 de dolari, va fi scos la vânzare alături de o serie de scrisori și poezii nepublicate ale scriitorului.
”Marele Gatsby”, care prezintă o dramă din epoca de aur a jazzului, a început să fie considerat o capodoperă a literaturii americane după moartea lui Fitzgerald în 1940, cu toate că s-a bucurat de popularitate încă din 1925, anul publicării.
Romanul urmărește urmăreşte povestea scriitorului în devenire Nick Carraway, care pleacă la New York în primăvara anului 1922, o epocă a decăderii valorilor, a jazzului, a regilor contrabandei şi a înfloririi bursei. În căutarea visului american, Nick ajunge să locuiască vis-a-vis de petrecăreţul milionar misterios, Jay Gatsby şi de verişoara lui, Daisy. Nick intră în lumea celor bogaţi, a iluziilor, iubirilor şi decepţiilor lor. Acesta, ca un observator al lumii noi în care a pătruns, scrie o poveste despre dragostea neîmplinită, visuri nemuritoare.
Ediția din acest an a Festivalului de Film de la Cannes a fost deschisă de cea mai nouă ecranizare a romanului în care rolurile principale le aparțin lui Leonardo DiCaprio, Carey Mulligan și Tobey Maguire.