Mult așteptatul proces al morții lui Michael Jackson a fost deschis, marți, cu un moment extraordinar: o poză cu trupul neînsuflețit al cântărețului, pe patul de spital, potrivit Daily Mail.
Fostul medic personal al artistului, Conrad Murray, a fost adus în fața magistraților, unde acesta a pledat nevinovat acuzației de omucidere involuntară care i se aduce. Procurorul David Walgren a arătat poza cu Michael, în care acesta apărea intubat.
„Dovada va arăta că Michael Jackson și-a pus la propriu viața în mâinile medicului Conrad Murrray…Michael a avut încredere în cunoștințele lui Murray..Dovezile vor arăta că încrederea lui a avut un preț mult prea mare: l-a costat viața”, a spus Walgren.
Acesta a insistat că poza va arăta „faptele și greșelile medicului Conrad Murray, care au dus direct la moartea prematură a artistului, la vârsta de 50 de ani”.
Conrad Murray este acuzat că i-ar fi dat cântăreţului o doză prea mare dintr-un calmant extrem de puternic, care se administrează de obicei doar în spitale, unde există echipament pentru resuscitare. În plus, calmantul se administrează intravenos, dar în cazul lui Michael Jackson a fost găsit în stomac.
Murray spune că după ce i-a administrat medicamentul a ieşit din dormitor, ca să-l lase să adoarmă, iar Michael ar fi luat singur încă o doză. Avocatul care l-a apărat pe Michael Jackson în procesul în care era acuzat de pedofilie susţine că Regele Popului a fost înconjurat de oameni care l-au exploatat.