Funeraliile Papei Francisc reprezintă o ocazie pentru ca Donald Trump să facă prima sa vizită, de la preluarea mandatului, în Europa. Șeful de la Casa Albă și soția sa, Melania, și-au anunțat prezența la ceremoniile religioase prilejuite de înmormântarea Suveranului Pontif.
Donald Trump şi Melania Trump vor veni la Roma pentru a asista la funeraliile Papei Francisc, conform unui anunț făcut chiar de șeful administrației americane, citat de EFE. Mai mult, în mesaj, Trump s-a declarat nerăbdător să ajungă la înmormântare.
„Melania şi cu mine mergem la funeraliile Papei Francisc la Roma. Aşteptăm cu nerăbdare să fim acolo!”, a postat Donald Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
Pe de altă parte, în acest context au apărut și o serie de speculații legate de un motiv ascuns pentru care Trump dorește să fie prezent la Vatican. Se spune că republicanul intenționează să facă lobby în favoarea alegerii unui succesor american al Papei Francisc.
Trump a transmis condoleanţe cu prilejul morții lui Francisc, luni, şi i-a cerut lui Dumnezeu să îl binecuvânteze. Aceasta cu toate că între el și Suveranul Pontif au existat numeroase dezacorduri cu privire la politicile referitoare la migranți și nu numai. Șeful de la Casa Albă a declarat că a semnat un ordin executiv pentru arborarea drapelelor SUA în bernă, până la apusul soarelui, în ziua funeraliilor.
Donald Trump şi Papa Francisc au avut mai multe dezacorduri încă de la primul mandat al actualului șef de la Casa Albă (2017-2021). Disputele au fost, de regulă, cu privire la imigrație. Papa a criticat planurile lui Trump de a construi un zid la frontiera cu Mexicul, dar și politicile de deportare în masă, puse n aplicare în al doilea mandat.
Chiar și așa, Donald Trump a evitat un conflict direct cu Suveranul Pontif. La finalul unei vizite pe care a întreprins-o la Vatican, în 2017, el l-a descris pe Francisc drept o persoană minunată, „fantastică”.
Papa Francisc a murit luni dimineață, în a doua zi de Paște, la ora locală 07:35 (05:35 GMT). El a suferit un accident vascular cerebral, la reşedinţa sa din Casa Santa Marta. Anunțul morții a fost făcut de cardinalul camerleng Kevin Joseph Farrell, prn intermediul unui mesaj video.
Conform estimărilor, funeraliile Papei ar putea avea loc sâmbătă.