Prințul Akishino, proclamat moștenitor al Tronului Crizantemei din Japonia

Prințul Akishino, proclamat moștenitor al Tronului Crizantemei din Japonia

Prințul Fumihito (cunoscut după căsătoria sa din 1990 drept prinţul Akishino) a fost proclamat în mod oficial drept primul moștenitor în ordinea de succesiune la Tronul Crizantemei, scrie BBC.

Prințul Akishino, moștenitorul Tronului Crizantemei

În aprilie 2019, împăratul Akihito a renunţat la tron, punând astfel capăt domniei sale de 30 de ani şi marcând prima abdicare înregistrată în ultimii 202 ani din istoria Japoniei, lăsând locul lui Naruhito, fratele mai mare al lui Fumihito.

Astfel, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Imperial din Tokyo, împăratul Naruhito, l-a declarat pe fratele său Fumihito drept prinţ moştenitor al tronului Japoniei. Ceremonia ar fi trebuit să se desfășoare în luna aprilie, dar a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

„Mă voi gândi cu sinceritate la responsabilităţile mele de prinţ moştenitor şi îmi voi îndeplini îndatoririle ce îmi revin”, a declarat prinţul în vârstă de 54 de ani, în faţa fratelui său mai mare, împăratul Naruhito (60 de ani), şi a soţiei acestuia, împărăteasa Masako.

Prinţesa Aiko, în vârstă de 18 ani, singurul copil al actualului cuplu imperial nipon, nu are dreptul să moştenească tronul, întrucât acest drept revine doar bărbaţilor, potrivit legislaţiei care reglementează succesiunea în cadrul Casei Imperiale a Japoniei.

Prinţul Fumihito este unul dintre cei doar trei moştenitori ai tronului, alături de Hisahito, în vârstă de 14 ani, şi de prinţul Hitachi, în vârstă de 84 de ani, fratele mai tânăr al împăratului emerit Akihito.

Vaccin SARS-CoV-2 gratuit pentru toți rezidenții Japoniei

La sfârșitul lunii octombrie, guvernul Japoniei a aprobat un proiect de lege pentru a plăti toate costurile pentru administrarea vaccinării COVID-19 tuturor rezidenților țării și va compensa furnizorii în cazul apariției unor efecte secundare grave.

Proiectul de lege pentru modificarea actualei legi de vaccinare este în conformitate cu angajamentul primului ministru Yoshihide Suga de a asigura noi vaccinuri împotriva coronavirusului pentru toată lumea din țară în prima jumătate a anului viitor. Guvernul intenționează să treacă actul normativ prin parlament în actuala sesiune parlamentară care se va încheia în 5 decembrie.

În acest scop, guvernul a alocat un buget de 671,4 miliarde de yeni.

Odată ce guvernul oferă vaccinuri gratuit, rezidenții vor fi sfătuiți să se vaccineze. Guvernul poate alege să ofere vaccinuri cu eficacitate limitată și să permită oamenilor să decidă dacă vor să le primească, scrie The Japan Times.