Unul dintre cele mai urmărite show-uri din Rusia, Comedy Club, a luat din nou peste picior sancțiunile occidentale impuse pe fondul invaziei din Ucraina. Show-ul umoristic urmărit de ruși a răspândit un fake-news, împărtășit și de mulți eurosceptici, că europenii vor fi nevoiți să mănânce insecte, potrivit unei analize hotnews.
Într-una din scenete, comediantul rus Garik Harlamov face trimitere la statutul de mare putere energetică a țării și la nevoia pe care UE o are de gazul rusesc.
Un subiect foarte răspândit și în mediile eurosceptice din Occident, cum este cel al insectelor pe care Comisia Europeană le-a autorizat pentru consum în UE, este rulat și în emisiunea rusească Comedy Club.
Potrivit unei secvențe, europenii nu mai au bani să-și cumpere carne, dar în schimb sunt dispuși să mănânce „nuggets cu gândaci de bucătărie” sau „cheeseburgeri cu lăcuste și cola cu ploșnițe”.
Un alt subiect care mi-a atras atenția în emisiunea de comedie este și acela referitor la felul în care rușii reușesc să ocolească sancțiunile occidentale cu ajutorul Kazahstanului care este acum o veritabilă poartă de intrare în Rusia a mărfurilor occidentale.
Amintim faptul că, în plină criză a facturilor la energie, cu prețuri tot mai mari, inflație record și un război la graniță, AUR a găsit de cuviință să trateze o problemă mult mai ”arzătoare” – consumul de insecte. Astfel, Alianţa pentru Unirea Românilor a depus în Parlament un proiect de lege privind interzicerea utilizării insectelor în producţia de hrană pentru populaţia umană.
Se întâmplă în contextul isteriei declanșate de un fake news intens răspândit, conform căruia Uniunea Europeană va obliga cetățenii să mănânce gândaci.
„În condiţiile în care omenirea este supusă unei manipulări oribile, zeloase şi din ce în ce mai agresive, pentru a normaliza utilizarea în alimentaţia umană a insectelor şi larvelor, considerăm absolut necesară şi de extremă urgenţă reglementarea interzicerii consumului insectelor şi viermilor, atât ca alimente de sine stătătoare, cât şi ca ingrediente.