Protest în Copenhaga împotriva bombardării oraşului sirian Alep! Mii de persoane au ieșit în stradă (FOTO)

Protest în Copenhaga împotriva bombardării oraşului sirian Alep! Mii de persoane au ieșit în stradă (FOTO)

Circa 7.000 de oamneni s-au manifestat în Copenhaga, joi seara, în semn de protest față de bombardamentele lansate asupra orașului Alep de către regimul sirian, cu susţinere din partea Rusiei.

"Am venit ca să îmi exprim solidaritatea faţă de oamenii din Alep. E singurul lucru pe care îl pot face", a declarat, pentru AFP, Calle Henriques, unul dintre cei prezenţi la protest, conform stiripesurse.ro.

"Sunt aici pentru Siria şi vreau să arăt că cei din Alep nu au fost daţi uitării", a spus şi Pelin Taskiran, militant din cadrul unui ONG musulman din Danemarca.

foto: facebook.com

foto: facebook.com

Pe o scenă improvizată au urcat vorbitori ce purtau banderole pe care scria "Salvaţi oraşul Alep" şi "Opriţi masacrul". Manifestaţia a fost organizată de Asociaţia daneză pentru cooperare internaţională şi militanta siriană pentru drepturile omului Haifa Awaad. Autorităţile daneze au estimat că la protest au luat parte între 5.000 şi 7.000 de persoane, anunță Agerpres.

foto: facebook.com

"Tragedie oribilă şi terifiantă la Alep: copii executaţi, spitale bombardate. O încălcare a tuturor limitelor decenţei umane" a scris miercuri pe Twitter şi premierul danez Lars Lokke Rasmussen.