Zeci de mii de oameni din comunitățile alawite și kurde s-au adunat pe străzile orașului german Koln pentru a protesta împotriva politicilor regimului Erdogan, inclusiv împotriva măsurilor represive adoptate față de opoziție și de jurnaliști.
Potrivit ziarului regional WAZ citat de RT, cele două comunități și-au programat inițial două manifestații separate dar, ulterior, au ajuns să protesteze împreună.
Circa 20-30.000 de oameni s-au adunat pentru a-și arăta nemulțumirea față de politicile de la Ankara sub sloganul ”pentru democrație, pace și libertate”. Participanții au purtat și mai multe bannere pe care era scris mesajul ”
Protestatarii l-au acuzat pe președintele turc Recep Erdogan, dar și partidul său, că transformă Turcia într-o dictatură. Totodată, ei au cerut statelor europene să acționeze și să determine autoritățile turcești să nu mai persecute opoziția și jurnaliștii.
Deși mișcarea a fost, în general, pașnică, au fost și câteva ciocniri între kurzi și polițiști. Un bărbat kurd a încercat la un moment dat să folosească un articol pirotehnic chiar în apropierea locului de desfășurare a protestului.
Când polițiștii au încercat să-l oprească, el i-a atacat împreună cu alți 120 de kurzi. În polițiști s-a aruncat cu sticle și pietre, iar o femeie ofițer a fost rănită. Un alt grup de protestatari a încercat să intre în încăierare, iar forțele de ordine au fost nevoite să folosească bastoane și spray cu piper pentru a dispersa mulțimea. Bărbatul de la care a pornit incidentul a fost reținut.
Proteste de amploare la Koln împotriva președintelui turc Erdogan. Unii dintre manifestanți s-au încăierat cu forțele de ordine
#DIRECT_ONE_08wvfg#