Rudele celor care şi-au pierdut viaţa în teribilul accident feroviar din Argentina au ieşit în stradă. Oamenii cer guvernului să îşi recunoască vina în cazul morţii celor 51 de pasageri şi rănirea a peste şapte sute de persoane.
Acestora li s-au alăturat alte câteva sute de manifestanţi, care au cerut Executivului să aloce mai multe fonduri pentru reabilitarea sistemului feroviar învechit al ţării. Însă oficialii care investighează cauzele producerii accidentului spun că vor trece cel puţin cincisprezece zile până la finalizarea anchetei şi identificarea celor vinovaţi.
Preşedintele Argentinei, Cristina Fernandez, a declarat că va aştepta rezultatul final al anchetei înainte de a lua vreo decizie. Dar manifestanţii adunaţi în faţa palatului prezidenţial au venit înarmaţi cu pancarte şi poze ale celor dragi. Ei au cerut Executivului să implementeze noi reguli în ceea ce priveşte securitatea şi modernizarea transportului feroviar, pentru a împiedica repetarea tragediei.
Între timp, anchetatorii au reuşit să stea de vorbă cu mecanicul locomotivei, care se află în continuare în spital. Acesta a declarat că frânele garniturii nu au funcţionat corespunzător, astfel încât trenul nu a putut fi oprit la capătul liniei. Dar înregistrările făcute de aparatura de bord nu arată că mecanicul s-ar fi plâns de o asemenea defecţiune. O altă ipoteză lansată de investigatori este aceea că responsabilul ar fi adormit.