Peste 20.000 de susținători ai partidului de opoziție din Macedonia au protestat duminică, acuzând guvernanții de fapte corupție, dar și de controlul justiției și al presei. Manifestul va continua și luni, când aproximativ 100.000 de oameni vor ieși în stradă, informează Digi24.
300 de tineri și-au petrecut noaptea în corturi amplasate în fața Guvernului de la Skopje, printre care și liderul Uniunii Social Democrate, Zoran Zae, și susțin că nu vor încheia protestele până când premierul nu-și va da demisia.
Aceștia cer demisia Guvernului, pe care îl acuză de fapte de corupție dar și de interceptări ilegale. De asemenea, guvernanții sunt acuzați și de manipularea justiției și a presei.
Potrivit presei locale, mitingul condus de liderul opoziției este unul dintre cele mai mari din ultimii 15 ani.
„Dragii mei prieteni, Nikola Gruevski nu mai poate face nimic altceva în afară de a pleca din Guvern”, a spus Zoran Zaev, liderul Uniunii Social Democrate.
Protestul vine în urma publicării interceptărilor ilegale ordonate de Guvern, din care reies fapte de corupție, manipularea presei, a magistraţilor şi a desfăşurării alegerilor.
Pe de altă parte însă, cabinetul Gruevski a negat acuzațiile, spunând că totul este o încercare de a destabiliza țara. Pe fondul izbucnirii acestui scandal, doi miniştri şi directorul serviciilor de informaţii şi-au dat demisia în ultimele două săptămâni