Protestele degenerează în Republica Moldova: ciocniri violente între poliție și protestatari la Chișinău (VIDEO)

Protestele degenerează în Republica Moldova: ciocniri violente între poliție și protestatari la Chișinău (VIDEO)

Ciocniri violente au avut loc duminică în centrul Chişinăului între polițiști și protestatarii susținători ai grupării Șor. Ofițerii organelor de ordine au împiedicat o coloană de mii de oameni să intre în centrul capitalei moldovene. După cum informează, duminică, corespondentul TASS de la fața locului, coloana de mii de oameni a intrat în cordonul de poliție, iar anumite grupuri de oameni încearcă să-l spargă.

Protest la Chișinău

În fruntea coloanei se află deputați ai partidului de opoziție „Șor” și ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.

Nemulțumiți de prețurile ridicate la energie și de scăderea nivelului de trai, protestatarii scandează „Alegeri anticipate!”, „Demisia!”, „Fără dictatură!” şi „Rușine!”.

Partidul Politic „ȘOR” a spus, într-un comunicat de presă, că Valerii Klimenco ar fi suferit un atac de cord, după ce a fost reținut de către poliție.

„Valerii Klimenko, a suferit un atac de cord, după ce a fost scos cu forța din mulțime și târât spre microbuzul poliției”, se menționează în comunicat.

Ulterior, potrivit tv8.md, informația s-a dovedit a fi falsă. Consilierul municipal Valerii Klimenco nu a făcut atac de cord. Partidul Politic „Șor” a transmis informații false în comunicatul de presă emis anterior.

Moscova plănuiește răsturnarea actualului Guvern de la Chișinău, relevă o serie de documente secrete obținute de serviciile secrete ucrainene, potrivit publicației Washington Post.

Cum a încercat Moscova să răstoarne regimul de la Chișinău

În Republica Moldova, serviciul secret al Rusiei, FSB, face eforturi pentru ascensiunea lui Ilan Șor, fugit din țară și supus sancțiunilor SUA. Kremlinul vrea răsturna regimului de la Chișinău și readucerea Republicii Moldova sub influența Rusiei, scrie Washington Post.

Mii de protestatari s-au adunat luna aceasta la porțile palatului prezidențial de la Chișinău, cerând demisia Maiei Sandu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`