Putin a amenințat Ucraina că va încheia războiul cu forța dacă nu vor exista discuții pentru pace. Ce a mai spus acesta

Putin a amenințat Ucraina că va încheia războiul cu forța dacă nu vor exista discuții pentru pace. Ce a mai spus acesta
Foto: Hepta/Sputnik / Alexei Danichev.

Președintele rus Vladimir Putin a transmis un avertisment direct Ucrainei, în care fie se ajunge la o înțelegere prin negocieri, fie Rusia va rezolva conflictul prin forță militară.

Declarațiile au fost făcute la Beijing, la finalul unei vizite oficiale, informează Reuters.

Cuprins:

  • Care a fost avertismentul lui Putin
  • Ce rol au SUA în contextul negocierilor
  • Ce condiții a impus Putin pentru pace

Care a fost avertismentul lui Putin

În timpul unei vizite la Beijing, Vladimir Putin a declarat că există o posibilitate ca războiul din Ucraina să se încheie prin negocieri, dar a declarat că Rusia este pregătită să recurgă la forță dacă aceasta este singura cale de a obține rezultatele dorite.

„Mi se pare că, dacă rațiunea va prevala, va fi posibil să ajungem la o soluție acceptabilă pentru a încheia acest conflict. Aceasta este presupunerea mea.”, a spus Vladimir Putin, conform Reuters.

Ce rol au SUA în contextul negocierilor

Putin a spus că vede „o lumină la capătul tunelului” datorită eforturilor pe care le consideră sincere din partea administrației americane conduse de Donald Trump.

„Mai ales că putem observa starea de spirit a actualei administrații americane sub conducerea președintelui Trump, și vedem nu doar declarațiile lor, ci și dorința lor sinceră de a găsi această soluție. Și cred că există o anumită lumină la capătul tunelului. Să vedem cum evoluează situația. Dacă nu, va trebui să rezolvăm toate sarcinile în fața noastră prin forța armelor.” , a mai spus Vladimir Putin, conform sursei citate.

Ce condiții a impus Putin pentru pace

Putin nu a dat semne că ar renunța la cerințele tradiționale ale Moscovei, care includ blocarea aderării Ucrainei la NATO, recunoașterea controlului rusesc asupra Donbasului și renunțarea la ceea ce Kremlinul numește „discriminarea” rușilor și a vorbitorilor de limbă rusă.

De asemenea, liderul de la Kremlin a reamintit poziția sa cu privire la legitimitatea lui Zelenski: „În ceea ce privește o întâlnire cu Zelenski, nu am exclus niciodată posibilitatea unei astfel de întâlniri. Dar are vreun sens? Să vedem.” , a declarat Vladimir Putin, conform Reuters.

Putin afirmă că Zelenski, al cărui mandat oficial a expirat, nu are legitimitate, deoarece nu au fost organizate alegeri din cauza legii marțiale. Kievul respinge această idee, susținând că alegerile libere sunt imposibile în perioada cu războiul.